In mod paradoxal, pe langa sensul refuzului de a comunica, tacerea poate avea mai multe semnificatii, unele chiar cu sensul de comunicare.

Desi poate insemna a-l tine pe celalalt la distanta, tacerea poate fi un mod de-a fi impreuna, intr-o uniune fuzionala in care cuvintele nu mai sunt necesare, pentru ca se presupune ca celalalt cunoaste tot ce apare in mintea celui ce tace, toate gandurile si starile acestuia.

Tot legat de tacerea ca modalitate de-a fi impreuna cu cineva, sentimentul de familiar ce se naste in asemenea clipe poate fi utilizat mai tarziu in momentele de singuratate tocmai pentru a nu simti izolarea, tacerea evocand automat prezenta cuiva.

Uneori tacerea e un refugiu, un spatiu in care cel ce tace incearca sa se adune, orice zgomot al eventualelor cuvinte amenintand cu senzatia de destructurare, fragmentare. In astfel de situatii tacerea inseamna o trecere de la realitatea externa la cea interna, comunicarea avand loc mai degraba intre parti din cel ce tace, fie pentru ca lipseste energia necesara conectarii la o minte straina, din afara, fie ca o pregatire necesara pentru o viitoare comunicare prin cuvinte cu un altul. Din acest ultim punct de vedere, daca tacerea inseamna a vorbi cu tine insuti, absenta acesteia si preferinta pentru verbiaj poate fi un simptom ingrijorator, o instrainare de tine insuti.

Tacerea poate insemna si o pedeapsa ce este exprimata mai eficient fara ajutorul cuvintelor, dar mai poate insemna si o modalitate preferata de relationare cu celalalt: sunt persoane care, in comunicarea cu un partener se simt mai confortabil in pozitia celui ce asculta, preferand mai degraba sa primeasca continuturi verbale decat sa initieze ei comunicarea.

Uneori, folosim tacerea pentru a auzi ceva ce nu am avut sansa pana atunci, tocmai datorita „zgomotului de fond” al comunicarii verbale – fie un gand, fie ecoul spuselor noastre sau ale celuilalt, ecou ce dezvaluie straturile de semnificatii mai adanci.

In mod paradoxal, tacerea ne permite o mai buna intelegere a partenerului de dialog decat intrebarile lamuritoare – tacerea noastra ii permite sa-si dezvolte gandurile in mod natural, fara a fi oprit sau dirijat de curiozitatea noastra verbalizata.

Alteori, tacerea ascunde un dialog cu celalalt, in care intelegerea este deplina, si cel ce tace primeste exact raspunsurile pe care si-ar dori sa le auda. Este preferinta pentru un interlocutor ideal, care-i ofera celui ce tace tot ceea ce simte nevoia sa primeasca acesta: compasiune, iubire, sau, dimpotriva, admonestarea pe care este convins ca ar trebui sa o auda de la interlocutorul din fata sa, dar pe care poate nu are curajul s-o provoace prin cuvinte rostite cu voce tare, sau poate pe care nu o primeste pentru ca celalalt nu-l judeca la fel de aspru cum se judeca el.

Dupa cum se poate constata, tacerea poate avea numeroase sensuri si scopuri, stabilirea celui autentic fiind posibila doar ca rezultat al unui dialog cu un altul, eventual in cadrul unei cure terapeutice, in care se analizeaza contextul din cat mai multe perspective. Nu de putine ori rezultatul este surprinzator, insa intotdeauna el contribuie la imbogatirea registrului de modalitati de exprimare, si la o mai mare libertate de expresie, chiar si prin alegerea acestei modalitati paradoxale de comunicare – tacerea.