Exista un proverb: „Daca mama poarta copilul, tatal trebuie sa poarte mama cu copilul”.

Despre relatia dintre mama si copil literatura de specialitate are foarte multe de spus. Mai putin despre rolul tatalui in peisajul dezvoltarii copilului. De altfel, cel putin la inceput, in primul an de viata, rolul tatalui este unul destul de ingrat, pentru ca, desi nu apare in prim plan, acesta asigura din fundal contextul in care mama poate sa-si indeplineasca fara griji suplimentare functiile sale.

Aparitia bebelusului determina un dezechilibru al relatiei din cuplul parental de pana atunci, relatie din care mama se retrage pentru o perioada pentru a se dedica aproape in intregime nevoilor nou-nascutului. Pe parcursul primului an de viata al bebelusului mama se va desprinde treptat din relatia fuzionala cu acesta, avand nevoie de un „refugiu” in care sa-si refaca fortele, iar acesta il reprezinta relatia cu tatal.

Pentru proaspatul tatic poate fi frustrant nu doar ca cuplul mama-bebelus ocupa toata scena, fiind protagonistii acestei perioade, dar si faptul ca el insusi este inlocuit ca importanta (pentru o perioada de timp) in prioritatile mamei. Sentimentul acesta de excludere din relatia fuzionala a mamei cu bebelusul poate pune la incercare nevoile afective ale tatalui, lucru care testeaza soliditatea relatiei dintre parinti.

Aparitia bebelusului reactiveaza in tata unele nevoi din perioada cand el insusi era bebelus si avea acest statut privilegiat de rasfatat al mamei sale. In fapt, empatia unora dintre barbati se poate manifesta inca din perioada graviditatii, acestia identificandu-se cu viitoarea mamica prin intermediul fenomenului numit „cuvada” („couver” in franceza – a cloci), prin care dezvolta o sarcina mimetica (si – nu, nu e „burtica” de la bere…).

Natura functiilor materne indeplinite de mama in beneficiul bebelusului este una deosebit de delicata in primul an de viata, astfel incat la inceput aceasta nu va putea sa se angajeze prea mult in aspecte ale vietii cotidiene ale casei, tatal trebuind sa furnizeze confortul de care are nevoie cuplul mama-bebelus. Tatal trebuie sa se asigure ca mama se simte bine in corpul si in mintea ei (nou-nascutul, care este foarte sensibil la relatiile interpersonale, va fi primul care va aprecia asta, ca pe o „asigurare sociala”). Caracterul continuu al calitatii de mama poate fi epuizant; de aceea, cel putin in a doua jumatate a primului an, tatal poate acorda mamei o pauza de cateva minute, o ora sau doua, preluand grija bebelusului, iar mama trebuie sa-si procure cai de eliberare a stresului.

Mai tarziu, cand tatal este introdus de mama in viata bebelusului, simpla existenta a tatalui, cu toate manifestarile personalitatii sale, multe diferite de cele ale mamei, imbogateste lumea si experienta nou-nascutului. Absenta tatalui (in cazul mamelor singure), poate predispune la idealizarea barbatilor in general, si la dezamagirile inerente din viitor (pt ca tatal nu a fost real pentru a dovedi imperfectiunile oricarei persoane si pentru a supravietui dezamagirii si urii copilului din aceste momente).

Relatia tata – nou-nascut incepe cu sentimente pe care ultimul deja le are fata de anumite aspecte ale mamei, si pe care le regaseste la tata; dat fiind rolul primordial de reprezentant al autoritatii parentale, preluarea de catre el a acestor aspecte mai imperative si limitative ale mamei manifestate in relatia ei cu nou-nascutul, va usura mama de sentimentele agresive ale nou-nascutului; chiar si pentru nou-nascut este mult mai usor sa aiba sentimente diferite fata de persoane diferite (sa iubeasca unul si sa urasca pe celalalt); de aceea tatii „absenti” sunt de invinuit pentru durerea si confuzia copilului care trebuie sa urasca pe cine iubeste cel mai mult – pe mama.

Data fiind sensibilitatea nou-nascutului la comunicarea non-verbala, atmosfera din cuplul parental este deosebit de importanta pentru confortul psihic al acestuia. De aceea, este de dorit ca toate problemele pre-existente aparitiei bebelusului sa fi fost rezolvate. Acest context al aparitiei unui copil este o buna ocazie de-a reflecta la intrebari precum: cine este (cu adevarat) fiecare din cei doi parinti, si care sunt (cu adevarat) relatiile dintre ei.

Uneori, unul din cei doi parinti utilizeaza aparitia copilului pentru a se retrage din relatie (se poate chiar ca amandoi sa fie usurati ca pot suspenda neintelegerile dintre ei, pe termen nedefinit). In ce priveste tatii, acestia se pot simti dati la o parte din relatia cu bebelusul cand mama nu le lasa loc pentru aceasta. In acest caz se creaza tabere, si niciunul dintre cei implicati nu are de castigat, cu atat mai putin bebelusul. De aceea este bine ca rolul tatalui, chiar daca mai redus in aceasta etapa, sa fie bine stabilit si recunoscut, si tatalui sa i se permita sa invete cum sa fie tata, la fel cum mama isi invata rolul sau pe masura ce interactiunile cu bebelusul ii arata cum are nevoie acesta din urma sa fie.