Despre a fi indragostit (fara speranta)

Probabil se intampla tuturor macar o data in viata sa traiasca disperarea de-a iubi pe cineva care nu-i raspunde la afectiune asa cum ar spera, dar sunt persoane care par sa experimenteze cu precadere aceasta situatie, in ciuda esecurilor repetate, simtind ca aceasta incercare da sens intregii lor vieti, traind doar pentru acest scop.

Desi, privind dinafara lucrurile, straduintele sale par fara logica si menite din start esecului (uneori, chiar si cel in cauza poate ca stie, dar asta nu-l ajuta prea mult), tocmai aparenta de imposibilitate a reusitei este cea care-l mobilizeaza si mai mult, chiar daca suferinta creata de neputinta de-a obtine iubirea celuilalt isi pune amprenta pe intreaga existenta si intuneca orice alta bucurie. Miza acestei realizari ajunge atat de mare incat persoana respectiva este consumata zi si noapte de gandul la cel dorit.

despre_a_fi_indragostit_fara speranta_1Exista doua scenarii dupa care se deruleaza drama despre care vorbim. Primul este cand persoana dorita este intr-o alta relatie in care se simte fericita. In acest caz, prevalent este sentimentul de-a fi exclus, cel in cauza putand sa (re)traiasca aceeasi drama a copilului exclus din lumea adultilor. Aceasta respingere genereaza revolta, dar si sentimente de inferioritate, care apar ca o posibila explicatie pe care cel in cauza o presupune despre insuccesul sau. Uneori aceasta lipsa de calitati resimtita poate fi si cauza pentru care persoana respectiva nici nu isi manifesta/declara in vreun fel dorinta sau intentiile sale fata de cel dorit. Aceasta lipsa de actiune este, totodata, si o modalitate de-a evita confirmarea esecului, si a pastra speranta intr-un miracol care sa faca real acest vis ascuns. In multe cazuri exista si un beneficiu secundar: gandul la persoana iubita faciliteaza creativitatea celui in cauza, acesta putand realiza lucruri de care nu s-ar fi crezut capabil. Dar toate rezultatele acestui avant creator sunt dedicate: ele sunt „ofrande” aduse cuiva care pare la fel de indepartat si de greu de ajuns la el ca o divinitate. De aceea, realizarile obtinute au de cele mai multe ori aceeasi soarta ca si sentimentele posesorului: nu sunt observate si apreciate ca atare de persoana careia ii sunt destinate, si nu determina rezultatul sperat – de-a obtine, in sfarsit, afectiunea mult dorita. Situatia este descrisa in cuvintele: „I-am oferit tot, dar n-a fost de ajuns!” (de unde si legatura cu trairile de insuficienta si inferioritate).

despre_a_fi_indragostit_fara speranta_2In cel de-al doilea scenariu persoana dorita este, la randul ei in aceeasi situatie – a cauta fara succes afectiunea unei a treia persoane, atat cel in cauza cat si obiectul dorintei lui suferind la fel de mult si din aceeasi pricina – iubirea neimpartasita din partea cuiva. Aceasta similaritate intre situatiile celor doi naste sentimente contradictorii. Pe de o parte refuzul celuilalt pare de neinteles, din moment ce este singur, este nefericit, si cauta si el sa fie impreuna cu cineva, iar acest refuz de-a fi cu cel care se declara disponibil si doritor trezeste revolta, si chiar ura. Pe de alta parte, identificarea cu celalat, cu suferinta lui, face ca renuntarea la speranta de-a primi un raspuns favorabil sa fie mai dificila, aparand chiar sentimente de compasiune pentru aceasta persoana, desi ea este – totusi – cea care starneste atata nefericire.

In ambele scenarii putem remarca un numitor comun: sentimentul de-a nu avea cui sa oferi afectiunea, eventual de-a fi refuzata aceasta oferta. Din aceasta situatie rezulta sentimentul propriei inutilitati. Persoana in cauza simte ca nu are un sens decat in relatie cu cel dorit, ca nu exista decat atunci cand acesta o observa si ii da atentie.

In astfel de cazuri majoritatea prietenilor isi pierd destul de repede rabdarea fata de confesiunile cuiva care pare sa aleaga voit suferinta, desi se plange necontenit de chinurile pe care le indura. Dar, inima are ratiunea sa proprie, dificil de inteles, astfel de dorinte „nerealiste” putand avea o istorie indelungata, cu radacini aflate in legatura cu lucruri, persoane si intamplari care nu mai sunt de mult actuale. Si totusi… merita cercetate si intelese, aceasta fiind singura cale prin care ar putea fi inlaturata influenta lor asupra vietii actuale a celui in cauza. Pentru aceasta, o cura analitica este cadrul cel mai potrivit acestui demers.