Despre adolescenti, adolescente (si despre adolescentul din noi)
De multe ori se vorbeste despre „copilul” pe care-l putem regasi in fiecare din noi; exista insa la fel de bine in noi si un „adolescent” si toate problemele cu care se lupta acesta, unii adulti prelungind aceasta etapa mult dupa perioada ei fireasca.

Dar sa vedem mai indeaproape ce inseamna adolescenta si problemele pe care le pune.

3 sarcini constituie provocarile cu care se confrunta adolescentul: separarea de parinti, de lumea adulta a generatiei de care a depins pana atunci; cautarea unui partener, a unei persoane care sa primeasca intreaga iubire care este retrasa fata de figurile importante din viata lui de pana atunci; si, stabilirea unei identitati proprii, descoperirea viitorului adult care va fi de acum incolo.

Din aceste motive adolescenta constituie – poate – cea mai dificila, cea mai plina de primejdii perioada, si succesul deplin este rareori asigurat. Conflictul si criza caracteristice provin din dorinta deosebit de mare de-a avea o viata de adult, cu toate drepturile si libertatile de care se bucura acestia (cel putin in ochii adolescentului), contrapusa temerilor de-a renunta la placerile infantile si la siguranta (cel putin relativa) conferita de statutul de copil. Aceste doua realizari depind una de cealalta si asta face lucrurile si mai dificile. Oricine a visat sa le aiba pe ambele, doar pentru a constata ca este o imposibilitate.

Adolescenta este, dintr-un anumit punct de vedere, o perioada a alegerilor. Restructurarile, transformarile care le putem vedea la orice adolescent, nu pot avea loc fara ca acesta sa faca niste alegeri: el trebuie sa aleaga cine va fi (sau, mai degraba, cine doreste sa fie). Evitarea acestor decizii duce cel mai adesea la izolare si la sentimentul de vid interior. Si aici putem remarca deseori conflictul intre sentimentul de urgenta a alegerilor ce trebuie facute, si dificultatea adolescentului de-a suporta asteptarea – pe de o parte, iar pe de alta parte, amanarea la nesfarsit a unei decizii, insotita de trairea unei dificultati si frustrari care macina treptat increderea in sine.

Cunoscuta preocupare „Cine sunt eu?” provine si din saracirea acestui Eu, in conditiile in care el trebuie sa renunte la parinti si sa se separe din relatia copil-parinte, iar trairea dureroasa este data chiar de sentimentul acestei pierderi.

Uneori se alege o falsa solutie: inlocuirea dependentei de parinti, cu cea fata de o alta persoana, care doar substituie si perpetueaza relatia pe care a avut-o adolescentul ca si copil cu parintii sai. Desigur, formele de dependenta pot fi diverse: de un grup de prieteni, de consumul unei substante, de un hobby, de mancare, etc.

Dar ce face ca lucrurile sa fie atat de dificile? Fragilitatea Eului in aceasta perioada se datoreste nu numai necesitatii de-a se separa de parinti pentru a putea capata o identitate proprie, dar mai intervine si presiunea pulsiunilor sexuale, care constituie simultan o atractie si o temere: pentru prima oara, fostul copil care a visat sa fie ca si parinti sai, inclusiv din acest punct de vedere, se vede pus in fata posibilitatii reale, doar ca situatia este complicata tocmai de miscarea de respingere, acum, a modelului parental – „vreau sa fiu adult, dar complet diferit de parintii mei.” Acest fapt obliga fiecare generatie de adolescenti sa reinventeze felul in care devenim adulti, sa refuze sprijinul exterior al parintilor. Si asta doar pentru a-l regasi, in final, sub forma identificarilor care apar ulterior cu parintii, care sunt purtati mai departe ca imagini personale si pretioase, integrate in viitoarea personalitate a adultului ce va deveni. Ei sunt „ucisi” simbolic ca parinti reali, pentru a fi imortalizati sub forma parintilor interni. Este unul din aspectele sub care are loc separarea.

„Trouble in heaven”

Esecul in depasirea cu bine a adolescentei isi are radacinile inca din prima copilarie. In mod firesc, orice copil se bazeaza pe sprijinul parintilor, pe grija pe care i-o poarta acestia. Dar cand acest sprijin este masiv, sarcina de separare din perioada adolescentei devine deosebit de dificila, iar renuntarea la statutul si beneficiile fostului copil par o amenintare vitala. In multe cazuri doar la adolescenta apar probleme care au trecut neobservate in timpul copilariei.

Si pentru ca orice relatie presupune participarea ambelor parti, nu de putine ori la dificultatile adolescentului contribuie si atitudinea parintilor, care pot fi si ei vulnerabili in fata acestei separari, fiind la fel de dependenti de relatia cu copilul lor si de statutul lor de pana atunci, la fel de mult ca si adolescentul. Desigur, a fi parinte de adolescent nu este o sarcina usoara. Dar cel mai bun lucru pe care acestia il pot face in aceasta perioada tulbure este sa incerce sa supravietuiasca fara sa renunte la ce este important. Adolescenta seamana cu o boala a copilariei: de cele mai multe ori singurul lucru care conteaza este trecerea timpului, fara sa devenim disperati.

Referitor la diferitele forme pe care le pot lua manifestarile rebeliunii adolescentine, negativismul, opozitionismul sau indiferenta, acestea constituie cel mai adesea una din fetele ambivalentei pe care o traieste adolescentul. Prins intre renuntarea la beneficiile statutului anterior si promisiunile pe care le aduce cu sine viitorul de adult, acestia se lupta mult timp cu alegerile pe care le au de facut, osciland, facand succesiv progrese si regrese, perioada in care cei din jur trebuie sa ingaduie acest timp de care are nevoie adolescentul pentru a duce la bun sfarsit sarcina cu care se confrunta. In acest sens, in ciuda aparentelor, adolescentul nu vrea sa fie inteles; asta nu il ajuta prea mult. Mult mai important pentru el este sa inteleaga cu propria minte, iar asta nu o poate face nimeni in locul lui. Este frustrant mai ales pentru parinti, obisnuiti pana acum sa intervina si sa rezolve lucrurile atunci cand copilul intra in impas…

In aceasta perioada limbajul adolescentului este mai ales unul al actiunii si al corporalitatii. De multe ori apar somatizari care traduc in suferinta fizica trairile dureroase si conflictele interioare: anorexie, obezitate, consumul de substante psihotrope etc. Alteori apar dificultatile scolare, lipsa oricarui scop, procrastinatia, negativismul, schimbarile bruste ale dispozitiei. Limbajul actiunii poate pune adolescentul in pericol: fuga de acasa, furtul de masini, abandonul scolar, promiscuitatea, abuzul de substante. Toate acestea sunt expresia convingerii traite de adolescent ca nu este posibila o comunicare pe care s-o simta reala intre el si generatia adultilor, dar exprima si o forma abrupta a nevoii de separare fizica, a distantarii care este necesara in adolescenta.

Mai ales adolescenti care au fost foarte dependenti de parintii lor vor cauta sa se distanteze cu orice pret, doar pentru a constata apoi ca traiesc sentimente de instrainare, de instabilitate, de insuficienta.

Astfel de incercari de-a face opusul fata de dorinta parintilor nu sunt decat o alta forma de dependenta: viitorul adult va depinde in acest sens de ce anume doresc ceilalti pentru a stabili ce anume va face el, respectiv contrariul. El inca nu este liber sa decida sa faca ceva care nu are legatura directa cu ceilalti. Din aceasta cauza, dupa un timp apare sentimentul ca deciziile pe care le ia nu sunt ale lui, ca duce o viata falsa. Uneori, un conflict nesfarsit cu parintii nu este decat o alta forma de-a fi impreuna cu ei, ceva care impiedica separarea adevarata.

Relativa violenta si multiplele incercari si erori ale adolescentului sunt un lucru necesar, sunt singura cale prin care acesta poate ajunge sa cunoasca cine este cu adevarat, si nu doar prin intermediul privirii celorlalti. O adolescenta spunea: „Daca continui sa te revolti si sa te lovesti de lumea din jur suficient de mult, atunci in minte ti se naste un contur. Ai nevoie de asta. Poate atunci cand vei sti cine esti, nu va mai trebui sa fii diferit de ceilalti care stiu, sau cred ca stiu, cine ar trebui sa fii.”

Unul din pericolele care sunt, intr-adevar, ingrijoratoare il constituie posibilitatea declansarii depresiei in aceasta perioada. Lipsa de speranta, lipsa de sens a vietii in general, sentimentul de-a nu fi inteles, constituie uneori dificultati cu care adolescentul simte ca nu mai poate lupta, si singura rezolvare pe care o vede o constituie suicidul. Aceasta optiune este, intr-adevar, un pericol major si cei din jur trebuie sa fie atenti, sa fie acolo pentru a interveni cand lucrurile tind sa scape de sub control.

Adolescenta perpetua

Revenind la „adolescentii” pe care-i mai putem regasi uneori si la varste inaintate, trebuie precizat ca rareori sarcinile adolescentei sunt indeplinite atat de bine incat niciodata pe parcursul vietii sa nu ne mai confruntam cu problemele de atunci. Dar sunt unele cazuri in care renuntarea la idealurile adolescentei este atat de dificila, incat starea de lupta si provizorat se perpetueaza mult timp dupa aceea. Intalnim adesea  persoane cu sentimente de inadecvare, vulnerabilitate narcisica sau detasate emotional complet. Sunt cei care inca mai spera la o posesiune totala, la iubirea neconditionata, sau care poarta in sine (de multe ori fara s-o stie) o ura ireconciliabila. Uneori, acestia descopera ca tanjesc sa se realizeze in alte persoane (iubite, idealizate, invidiate).

Adolescenta prelungita tine lumea reala la distanta, amanand confruntarea pentru cand persoana se va simti „cu adevarat pregatita”… Dar asta aduce cu sine si sentimentul ca „Sunt ceea ce ceilalti cred ca sunt”, dependenta de cei din jur (exprimata prin influenta dramatica a unor persoane sau idei din mediu – „trendul”). A afla cine esti, presupune totusi infruntarea cu tine insuti, pretul pe care trebuie sa-l platim pentru (relativa noastra) libertate.