In orice relatie de cuplu, la inceput, fiecare din cei doi vine cu propriile vise, sperante si asteptari. Acestea fac posibila nasterea a ceva ce este mai mult decat suma celor doi, si care, ca orice relatie, cunoaste o anumita evolutie – va avea timpuri bune si perioade in care va fi pusa la incercare. Asa cum spunea un mare psihanalist, iubirea neconditionata este ceva ce doar parintii ofera – uneori – copiilor lor. De aceea in majoritatea timpului, relatia de cuplu inseamna o continua ajustare si acomodare, constituind o provocare permanenta, in care orice lucru nou reusit este o victorie ce face posibila evolutia mai departe.

Dat fiind ca o relatie presupune existenta a doua persoane, esecurile, la fel ca si reusitele, nu pot fi puse pe seama unuia singur, chiar si pentru simplul fapt ca a fi impreuna inseamna a te angaja sa impartasesti suferintele si bucuriile cu celalalt, nu langa celalalt. Desigur, contributia fiecaruia este diferita, si, in cazul unui impas, exista tendinta de-a atribui partea de vina (daca se poate in totalitate) celuilalt.

Printre cele mai frecvente motive de impas sunt relatiile extraconjugale. Acest fapt inseamna ca problemele cuplului au deja un istoric (chiar si atunci cand vestea constituie o surpriza pt cel inselat), si ca au fost parcurse niste etape. De cele mai multe ori nemultumirile celui care a inselat n-au fost exprimate deschis si discutate, decat poate ca reprosuri adresate fara a-i asculta „apararea” celuilalt, sau fara a accepta ceva din ce spune. Exista cazuri in care cel ce inseala atribuie si celui inselat o contributie la gestul sau, printr-o atitudine de suspiciune si acuze de infidelitate, rezultatul – relatia extraconjugala – venind ca o replica si ca o razbunare la aceste acuze anterior neintemeiate. Sigur, e o replica destul de infantila, preferata in locul unei discutii ca intre adulti despre lipsa de realism a geloziei celuilalt fata de o relatie imaginara.

In alte cupluri, relatia pare sa se stinga treptat, mai ales cand este vorba de casnicii cu o durata mai lunga, si cu copii. Se pot identifica in aproape toate casniciile anumite etape in care relatia de cuplu este mai vulnerabila, insa, chiar si atunci cand aparent dificultatile sunt depasite, nemultumirile se pot acumula fara a fi exprimate, fara a provoca dispute, ci ramanand in fiecare si imputinand lucrurile care-i leaga. Momentele „deosebite” sunt din ce in ce mai putine, iar convietuirea se transforma in supravietuire pe cont propriu. Chiar si atunci cand unul observa ca ceva nu este in regula cu partenerul sau, prefera sa nu aduca in discutie acest lucru, iar celalalt este lasat sa se descurce cum poate cu suferinta si nemultumirile lui – cu ajutorul prietenilor/prietenelor carora s-ar putea plange, cu ajutorul alcoolului, ingropandu-se in munca (inclusiv in cazul casnicelor), etc.

Fie ca impasul in cuplu ajunge la un moment de tensiune ca un foc de artificii, fie ca relatia se stinge tacut, atunci cand problemele nu mai pot fi ignorate, iar cei doi nu reusesc sa gaseasca o modalitate de-a continua impreuna, decizia separarii trebuie privita ca fiind la fel de importanta (daca nu mai importanta) ca si in cazul celei de la inceput, cand au hotarat sa fie impreuna (am putea zambi la constatarea ca divortul se dovedeste, de regula, mult mai costisitor decat cununia civila, insa pot fi aspecte care sa justifice o deliberare prelunga a celor doi asupra celor hotarate, ca de exemplu cand sunt implicati si copii). In acest context, poate e bine de mentionat ca – la fel cum exista consiliere pre-maritala – exista si consiliere in cazul impasului in relatia de cuplu, iar cei doi pot apela la un al treilea neutru, ca o solutie de-a nu renunta la o relatie in care au investit atat de multe, si la o posibila perspectiva de-a reusi sa duca mai departe ce-au inceput.