Atacul de panica – un pericol prea mare pt a lupta cu el (singur)

Printre “binefacerile” societatii moderne, atacul de panica pare sa fie din ce in ce mai des raspandit, ca forma de reactie la presiunile la care suntem supusi de ritmul infernal in care se desfasoara vietile noastre. Uneori putem identifica motivul care ne face sa traim asemenea spaime care ne blocheaza complet controlul asupra ceea ce facem si ce simtim, alteori suntem “luati prin surprindere” si nu stim ce ni se intampla. Continutul gandurilor si scenariul de care persoana se teme ca i s-ar putea intampla difera: de la simpla nevoie de-a parasi urgent locul in care se afla si in care simte ca-l pandeste un pericol pe care nu-l poate identifica, la teama ca ceva grav i se poate intampla fizic (ca ar putea avea un atac de cord, sau ca se va sufoca), sau ca ar putea innebuni. Numitorul comun este lipsa de control si iminenta pericolului.

Dincolo de intensitatea trairilor din asemenea momente, se poate identifica o stare de vulnerabilitate a persoanei, si care – desi episodul este declansat de ceva din prezent – are legatura cu evenimente de mult uitate (dar care au ramas o amenintare permanenta la adresa echilibrului celui in cauza). In prezent poate fi vorba motive aparent destul de grave, desi destul de comune: de moartea unei persoane apropiate, de o situatie de divort, de pierderea locului de munca sau esecul in fata unui examen. Fara a nega potentialul traumatic al unui asemenea eveniment, trebuie sa remarcam ca sunt destui care pot lupta cu astfel de situatii fara sa sufere o asemenea prabusire, fara sa declanseze reactii atat de intense, care pun in pericol (uneori) chiar viata persoanei respective.

Ce pot face atunci cand nu mai pot face nimic?

Manifestarile la nivel fiziologic includ cresterea ritmului cardiac si a presiunii arteriale, transpiratii si accelerarea respiratiei, iar la nivel ideatic preocuparea este de-a nu muri datorita unei boli fizice (de regula cardiace), de-a nu innebuni, sau de a nu-si pierde controlul.

In incercarea de-a lupta cu aceste amenintari, unii pot apela la consumul de alcool (datorita efectului anxiolitic, relaxant, pt reducerea intensitatii temerilor), altii demareaza un lung sir de investigatii clinice pt afectiuni suspectate (si continua chiar si cand rezultatele sunt negative – nevoia de-a pune o cauza fizica drept motiv al atacului este atat de mare, incat persista in inventarea de noi presupuse maladii), in fine, altii isi restrang activitatea, evitand iesirile (mai ales neinsotiti), sau locurile aglomerate, chiar renuntand la serviciu.

Dar toate acestea nu fac decat sa limiteze efectele (dar limitand si afectand si viata pe care o duce persoana), fara sa inlature cauzele. De aceea, atunci cand nu mai poti face nimic (tu personal), trebuie sa risti exact situatia cea mai temuta, si sa ai incredere in ce pot face ceilalti pt tine. Fara acest minim de resurse (incredere) pt a lupta contra unei situatii care simti ca te depaseste, lupta e pierduta dinainte.

De obicei, mai devreme sau mai tarziu, cei care au suferit de atacuri de panica vor apela la ajutorul psihologului, mai ales cand afla ca nu este ceva ce li se intampla numai lor, si ca e ceva ce se poate trata.