Consiliere si psihoterapie in cazurile disfunctiilor sexuale
- Adaugat marți, 16 februarie 2010
- De Sorin Mocanu
Un subiect delicat
Desi un subiect niciodata discutat deschis, viata sexuala ne influenteaza zi de zi, in modalitati la care nici nu ne gandim, iar influentele ei le regasim in aproape toate actiunile si in toate deciziile majore din viata fiecaruia.
Astfel, desi nemarturisite, problemele legate de sexualitate constituie o preocupare permanenta. Tocmai caracterul discret, “tacut” al acestui subiect il face mai delicat si mai dificil de abordat deschis, astfel incat nesigurantele si, uneori, spaimele sunt chiar cele care duc la “performante” slabe si dificultati in relatia de cuplu, luand nastere astfel un cerc vicios.
Ce e de facut?
Un prim pas pe calea rezolvarii il constituie acceptarea (de multe ori dureroasa) ca exista o problema. Fie o faceti din dragoste pt partenerul dv, caruia ati dori sa-i aratati si in acest fel ca doriti sa faceti totul pt a-i dovedi iubirea dv, fie o faceti chiar pt dv, din convingerea ca meritati mai mult de la viata (de cele mai multe ori este o combinatie a celor doua).
O data acceptata existenta problemei si epuizate solutiile pe care le aveti la-ndemana pt a o rezolva singuri sau cu ajutorul partenerului, a apela la psiholog poate fi un act de mare curaj pt unii, dar si o conditie pt a spera la o viata implinita si la eliminarea unei situatii care va poate afecta toate celelalte aspecte bune din viata dv.
Cum ma ajuta psihoterapia?
Tocmai pt ca – in pofida aparentelor – sexualitatea este o problema deosebit de complexa, este dificil de gasit imediat si fara ajutor semnificatia dificultatilor, a comportamentului si a dorintelor (de multe ori ascunse si fata de noi insine). Acest lucru este posibil in cadrul psihoterapiei, unde terapeutul este in acelasi timp aliatul dv, dar si un observator cat mai impartial, si care nu va va oferi o solutie sau rezolvare proprie; pt fiecare exista o rezolvare potrivita doar lui, si de aceea este una cu eficienta maxima.
In final, calea descoperita in cadrul terapiei se naste in cursul discutiilor si de aceea nici unul din cei doi – pacient sau terapeut – nu o cunosc de la inceput. Dar, raspunsul gasit va face posibila nu doar o relatie sexuala mai plina de satisfactii, ci si rezolvarea multor alte probleme care depind de acest aspect, cel putin prin trairile si dispozitia de zi cu zi (si noapte de noapte) pe care le determina.