Despre sarcina, nastere si alte emotii

De fiecare data cand se naste un copil, are loc un intreg sir de evenimente care sunt unice, si iau prin surprindere chiar si mamele care au mai trait aceasta experienta. Cu atat mai mult pe cele aflate la prima nastere. Iar aceasta surprindere se datoreaza, printre altele, faptului ca, din punct de vedere psihologic, nasterea unui copil este un fenomen deosebit de complex.

De la fetita la mamica

despre sarcina nastere si ale emotiiTrebuie spus ca pregatirea pentru maternitate incepe, in mod suprinzator, inca din mica copilarie, atunci cand fetita de numai doi ani, are ca obiect de joaca preferat o papusa, careia se va stradui sa-i asigure toate cele necesare: de la imbracaminte, la carucior si patut sau chiar o casuta, si pentru care va face o serie intreaga de activitati pe care le-a trait ea insasi, sau pe care le-a vazut la mama sa sau la alte femei in activitatea de ingrijire a copiilor: o va hrani, o va schimba, o va linisti cand plange, o va culca, etc. Imaginea unui copil propriu, dorit si imaginat, capata contur tot mai precis, o data cu trecerea timpului, fiecare etapa adaugand tot mai multe detalii la acest subiect: fata, adolescenta si, in final, tanara femeie vor avea pe rand fie dorinta, fie, uneori, aversiunea fata de ideea unui copil propriu, vor imagina detalii precum tatal ideal pentru acest copil, caminul ideal, viitorul prefigurat pentru acesta.

Dar, asa cum nu totdeauna putem realiza ceea ce ne dorim, la fel si in cazul copiilor, de multe ori imprejurarile in care mamele ajung sa le dea nastere, sentimentele pe care si le descopera fata de acestia si fata de activitatile in care sunt angrenate prin indatoririle de mama, pot sa fie deosebite fata de cele la care s-ar fi asteptat. De multe ori, maternitatea trezeste temeri vechi despre care mama a uitat, sau despre care n-a stiut niciodata ca le-ar avea. In acest fel, instinctul matern natural, care a asigurat cu succes supravietuirea speciei umane atatea generatii, este afectat de diversele incidente din istoria personala a mamei, iar multe din bucuriile acestei etape sunt pierdute, sau chiar se transforma intr-un chin.

Sensibilitatile proaspetei mamici care sunt reactivate cu aceasta ocazie sunt cele referitoare la relatiile cu proprii parinti, mai ales cu mama sa, precum si reflexe ale acestor relatii, care au fost transferate in cadrul propriei familii, in relatia cu sotul. Nasterea repune in discutie aceste relatii, si de aceea, pregatirea pentru maternitate – si pentru calitatea de-a fi parinte, in general – necesita o analiza atenta a unor subiecte cum ar fi: relatiile din trecut si cele actuale cu propria mama, cu propriul tata; evolutia si situatia actuala a relatiei cu partenerul din cuplu. Castigul unor asemenea reflectii il constituie o mai buna intelegere a propriilor atitudini fata de problema maternitatii, si intelegerea unor temeri care apar, de regula, in timpul graviditatii, la nastere si dupa nasterea copilului.

Sensibilitati si delicatete

Daca o parte din comportamentul particular al gravidei – mai ales in preajma momentului nasterii, si imediat dupa aceea – se datoreaza unor cauze din propria istorie a mamei, alte sunt caracteristici pentru toate femeile aflate in aceasta situatie. Doua dintre aceste particularitati contureaza tabloul psihologic al gravidei inaintea nasterii si al proaspetei mamici.

Prima este o centrare a interesului exclusiv pe propria persoana (aici incluzand si fatul sau nou-nascutul), cu ignorarea multor aspecte care constituiau inainte lucruri de importanta deosebita pentru ea. Aceasta atitudine narcisica este rezultatul transformarilor din intreaga perioada de graviditate si constituie un element absolut necesar, excluzand toate celelalte preocupari pentru ca mama sa poata comunica la nivel intuitiv cu fatul si nou-nascutul, fata de care i se dezvolta o sensibilitate deosebita. De aceea, nici o alta persoana nu va putea substitui mama la fel de bine in aceasta perioada care dureaza cateva saptamani dupa nastere, intrucat nimeni nu poate dezvolta sensibilitatea instinctiva a mamei fata de nou-nascut; este o caracteristica dezvoltata pe timpul sarcinii, si nimeni nu poate ramane gravid in locul mamei. Legat de aceasta relativa rupere a mamei de cele ce se petrec in jur, trebuie subliniata dependenta sa de cei care ii acorda sprijinul, primul pe lista fiind tatal. Din acest punct de vedere, nou-nascutul este dependent de mama, iar cuplul mama – nou-nascut este dependent de tata si de celelalte persoane din reteaua de suport social.

In corelatie cu acest „egoism” si cu narcisismul proaspetei mamici, apare si o sensibilitate fata de orice interventie straina in relatia din cuplul mama – nou-nascut, ceea ce face ca mama sa suspecteze orice persoana care ar atenta la legatura sa cu nou-nascutul. Frecvent, moasele si asistentele din spital sunt banuite (rareori in mod justificat) de intentii in acest sens.

In afara acestor trasaturi caracteristice gravidei si propaspetei mamici, mai exista un aspect care apare cu intensitati diferite, uneori, imperceptibil pentru cei din jur: depresia post-partum. Cauzele acestei stari sunt legate de trairile mamei vis-a-vis de ceea ce se intampla la nastere, sentimentul cel mai frecvent fiind acela ca ceva a fost pierdut, ceva care facea parte la modul cel mai intim din fiinta mamei, ceva care acum este accesibil tuturor si care a fost luat (cel putin pentru primele ore dupa nastere) de alte persoane, cel mai adesea straini (personalul medical din spital) fara legatura cu familia mamei. Accentuarea acestor trairi pana la intensitatea unei maladii diagnostigabile in mod obiectiv, poate aparea in cazuri care – prin istoria lor personala – au favorizat aparitia unor asemenea sentimente, mai ales datorita relatiei mamei nou-nascutului cu propria sa mama.

Toate aceste particularitati ce contureaza tabloul psihologic al femeii gravide in preajma nasterii, precum si in primele saptamani dupa nastere, se vor estompa cu timpul, iar mama se va retrezi la viata dinainte ca dintr-o stare speciala, in care a fost o cu totul alta persoana. Toate aceste transformari sunt legate de rolul mamei de a asigura nou-nascutului cea mai buna ingrijire, acest lucru fiind posibil doar printr-o dedicare totala (la modul propriu) – ceea ce se numeste „preocupare materna primara”.

In final: un nou inceput

Din punctul de vedere al fatului, pe timpul celor noua luni, acesta incepe sa aiba o viata proprie din punct de vedere psihologic din ce in ce mai complexa, dupa ce din luna a cincea se constituie creierul functional iar fatul incepe sa reactioneze la tonalitatea vocii mamei, la starile traite de aceasta si spre luna a opta este cuplat la gandurile si visele acesteia. In acest fel exista o simbioza psihica, fatul participand la viata complicata a mamei din ultimele luni de graviditate. Din acest motiv, momentul nasterii poate fi perceput diferit de catre fat.

despre sarcina nastere si ale emotiiDaca nasterea poate avea loc la termen si pe cale naturala, fara interventii pentru a grabi sau intarzia procesul, acesta va fi trait de fat ca rezultatul propriilor sale eforturi de dezvoltare, ca o incheiere fireasca a procesului dezvoltarii intrautrine. Procesele ce au loc in cele noua luni pregatesc fatul pentru aceasta trecere, ea fiind resimtita ca o necesitate pentru fatul care are nevoie de noul spatiu in care sa exercite miscarile care ii sunt impuse in mod instinctiv, de un mediu care sa ii ofere noii stimuli de care are nevoie: contactul cu pielea mamei, o hrana care sa nu fie gata digerata, asa cum ajunge ea prin cordonul ombilical, sunete si lumini care sa fie percepute direct, nu prin mediul intrautrin, etc.

Daca nasterea are loc prematur, sau prin procedee care forteaza fatul sa paraseasca mediul intrauterin, acest fenomen va fi perceput ca o interventie ce tulbura procesul constant de dezvoltare, intr-o perioada in care vulnerabilitatea noii fiinte umane este deosebit de mare. Tocmai datorita acestei nevoi de asigurare a constantei mediului, este recomandabil ca dupa nastere, nou-nascutul sa poata sta pentru cateva momente pe abdomenul mamei, lucru care se justifica prin efectul calmant asupra sa datorita obisnuintei fatului de-a auzi si simti ritmurile corpului mamei: respiratia, bataile inimii, mirosul specific al corpului mamei, vocea acesteia. Mama este cea mai potrivita persoana sa primeasca copilul in aceasta lume si sa i-o prezinte. Pentru inca mult timp, de fapt, mama reprezinta intreg universul nou-nascutului; pentru el, lumea se termina odata cu ea. In ciuda epuizarii normale dupa travaliu, e bine ca mama sa gaseasca resursele necesare pentru aceasta primire a nou-nascutului.

Toate cele prezentate pana acum au o mare importanta pentru viitorul nou-nascutului, al copilului mic, al adolescentului si, in final al viitorului adult, dat fiind ca sensibilitatea (si, implicit, vulnerabilitatea) fiintei umane este maxima la inceput, pentru a descreste odata cu diminuarea dependentei de ingrijirea acordata de ceilalti, pana la dobandirea autonomiei (care nu va fi, totusi, niciodata, totala, date fiind legaturile pe care le pastreaza adultul cu familia de origine de-a lungul intregii sale vieti).

Cabinet psihologic Bucuresti